Strategia unei educații de succes

Ţinând cont de faptul că educaţia adventistă trebuie să aibă ca ţintă dezvoltarea armonioasă a tinerilor, pentru a fi oameni integrii în societate, dar şi viitori cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor, strategia educaţională vizează trei aspecte fundamentale: moral, fizic şi intelectual.

De aceea, baza materială, programa şcolară şi activităţile extraşcolare au în vedere dezvoltarea aptitudinilor care să-i recomande ca buni creştini şi cetăţeni ai lumii în care trăiesc.

Urmărind cele afirmate mai sus, se conturează următoarele direcţii:

1.      Creşterea numărului unităţilor de învăţământ la toate nivelurile: preşcolar, primar, gimnazial, liceal, universitar şi postuniversitar. S-a constatat cât de important este pentru copii noştrii să fie educaţi într-un mediu adventist şi ce influenţă au şcolile noastre asupra copiilor proveniţi din familii ex-adventiste. Un studiu făcut de Biserica Catolică, arată că, odată cu scăderea numărului de şcoli administrate de biserică şi a implicării bisericii în educaţia copiilor, în anumite zone a scăzut şi numărul membrilor bisericii.

2.      Adoptarea unei politici manageriale care să fie favorabilă instituţiei de învăţământ dar şi atragătoare pentru cursanţi. Ştim cu toţii că orice activitate presupune anumite cheltuieli, dar când acestea depăşesc posibilitatea de plată a majorităţii potenţialilor cursanţi, trebuie depistate şi eliminate orice cheltuieli inutile, pentru ca educaţia adventistă să nu ajungă să fie accesibilă doar unei categorii restrânse de oameni.

3.      Crearea unui climat creştinesc între elevi, elevi – profesori, cât şi profesori între ei. Mai mult decât condiţiile şi informaţiile pe care le primesc elvii (studenţii), contează relaţiile ce se stabilesc între ei şi înre ei şi mentorii lor. Reclama unei şcoli şi viitorul ei depinde în cea mai mare măsură de cei care i-au trecut pragul. Dacă atmosfera de acolo le-a plăcut, vor vorbi frumos despre locul acela, motivând şi pe alţii să le calce pe urme.

4.      Formarea uni corp profesoral de cadre foarte bine pregătite şi care să aibă calitatea de membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Oricât ar fi de bun şi ori cât de mult s-ar implica, un profesor neadventist nu poate transmite un model de adevărat urmaş al lui Hristos, tocmai prin faptul că nu acceptă în viaţa sa particulară toate principiile Scripturii.

5.      Dezvoltarea bazei materiale şi aducerea ei la cele mai înalte standarde posibile zonei. Condiţiile şi calitatea vieţii influenţează dezvoltarea fizică, intelectuală, morală, dar oferă şi un model înalt al calităţii pe care absolventul va dori să-l implementeze în sfera lui de activitate, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii. Aici sunt vizate atât curtea, spaţiile verzi, clădiri, dormitoare, cantină, spaţii de recreare, dar şi laboratoare, biblioteci, materiale didactice, etc. .

6.      Crearea unor spaţii interioare sau exterioare în care elevii (studenţii) să-şi poată detvolta aptitudini practice. Într-o societate ce se schimbă de la o zi la alta este necesar ca absolvenţii de la orice nivel să cunoască şi să stăpânească bine şi o meserie alternativă, prin care să-şi poată asigura pentru un timp, mai scurt sau mai lung, cele necesare vieţii, până la obţinerea unui post de lucru pentru care sunt licenţiaţi.

7.      Stabilirea unui curriculum ce vizează atât formarea profesională cât şi cea moral-religioasă. Trebuie acordată o mare atenţie stabilirii programei astfel încât să nu fie foarte încărcată, atât ca număr de materii semestriale sau anuale, dar şi zilnice, oferind timp şi pentru activităţi individuale, dar care totuşi să aibă în vedere dezvoltarea fizică, intelectuală şi moral-religioasă.

8.      Înfiinţarea unei capele în fiecare unitate de învăţământ şi crearea de programe cât mai atractive în care să fie implicaţi toţi elevii (studenţii). Scriptura spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Pv. 22:6), dar nu este suficient doar să cunoască, ci trebuie să se şi implice activ în viaţa bisericii. Cel care se implică din copilărie în programele bisericii are şanse foarte mari ca la maturitate să se regăsească printre membrii bisericii, dar ceea ce este cel mai important este ca el să fie un membru activ. Cu cât chemarea la slujire vine mai târziu cu atât sunt şanse mai mici de a se implica.

9.      Stabilirea unui câmp misionar pentru fiecare unitate de învâţământ. Este important ca de mici copii să-şi dezvolte dorinţa de slujire şi spiritul civic, iar când cresc să continue pe această linie. Trebuie învăţaţi cum să creeze şi să aplice în practică atât programe cu caracter social dar şi evanghelistice, venind astfel în întâmpinara nevoilor celor din jur.

10.  Stabilirea de parteneriate între unităţile de învăţământ, atât intern cât şi internaţional. Prin schimbul de experienţă, prin participarea la proiecte comune, etc., absolvenţii pot să-şi dezvolte o gândire şi o viziune mai amplă a rolului şi misiunii pe care o au în societate şi în biserică, decât dacă şi-ar desfăşura procesul educaţional într-un spaţiu socio-cultural restrâns, în cadrul unui teritoriu limitat.